
Bluză comfortabilă din bumbac broderie "DA." / "NU." în partea din față și "pur." în partea din spate.
Modelul poartă mărimea M (176 cm, 58 kg).
Decizie. - bluză
100% bumbac
Orice produs se poate returna în termen de 1 lună calendaristică de la data plasării comenzii, cu condiția ca acesta să nu fi fost purtat.
Cu toții avem dreptul să luăm decizia pe care o simțim cel mai aproape de noi. Putem spune "DA." sau "NU.", iar acest lucru ar trebui să fie respectat, indiferent de vârstă, statut social, etnie sau aspect.
De multe ori, însă, femeile sunt contrânse să aleagă altceva decât ceea ce simt ele că este potrivit, sau chiar lipsite de libertatea de a lua o decizie.
Noi, la pur., ne dorim tare mult să le sprijinim, atât cât ne stă în putință. Împreună cu cei de la A.L.E.G. - asociația pentru libertate și egalitate de gen -, am creat această serie, numită "Decizie."
O colecție despre consimțământ, siguranța femeilor și importanța puterii de decizie
Un procent de 10% din vânzările încasate din piesele "Decizie." este direcționat lunar către rețeaua Și eu reușesc, un proiect al asociației A.L.E.G, care se ocupă cu sprijinunl învingătoarelor violenței domestice.
Noi suntem un atelier de slow-fashion și nu lucrăm cu stocuri mari de produse, ci realizăm piesele în funcție de comenzile voastre. Astfel că durează aproximativ 7-10 zile lucrătoare să producem piesele comandate, urmând să le livrăm (sau să te invităm pe la noi - dacă ai ales opțiunea de ridicare de la atelier) în următoarea zi. Din momentul livrării, coletului îi va mai lua încă o zi pentru a ajunge la tine (livrăm cu DPD).
Dacă ai nevoie de produsele comandate mai repede, te rugăm să specifici acest aspect în nota de la finalul comenzii (sau să răspunzi la mail-ul de confirmare a comenzii), specificând data pentru care le dorești, iar noi te vom contacta pentru a confirma.
Opțiuni de livrare:
* Ridicare de la atelier: Timișoara, str. Ștefan cel Mare 16, L-V 08.00-16.00
* Expediere în țară, 1-2 zile, 25 lei (DPD)
* Expediere în UE, 4-5 zile, 99 lei (DPD)